Parcul Naţional Buila-Vânturariţa - sau despre tradiţie şi ecologie

Probabil puţină lume a auzit de Parcul Naţional Buila-Vânturariţa. Acest lucru e de înţeles având în vedere faptul că puţine persoane au avut ocazia să înveţe la şcoală despre el - parcul a fost înfiinţat relativ recent, prin 2004, şi ocupă doar 4186 ha, fiind astfel cel mai mic din România.

Pe de altă parte, tot mai multor oameni le devine evident faptul ca societatea noastră supertehnologizată, secularizată, consumistă şi alienantă este - în ciuda "negaţioniştilor" de orice fel - cea care a dus direct şi indirect la distrugerea mediului înconjurător şi la distorsionarea viziunii noastre despre lume, la "denaturarea" relaţiilor noastre cu celelalte specii de pe Terra.

Deşi unii dintre noi conştientizăm mai mult sau mai puţin acest lucru, totuşi nu putem sau nu vrem să găsim o soluţie, ba chiar o posibilă alternativă.

Însă iată că alţii au găsit-o pentru noi - reîntoarcerea la tradiţii. Dar cum să facem această întoarcere? Prin ce căi? Se pot găsi soluţii universale, sau numai ideile aplicate local, "punctual" dau randament real? Tradiţiile pot oferi soluţii pentru absolut orice, sau ne putem inspira din ele, şi le putem adopta şi păstra numai în anumite segmente ale societăţii şi vieţii noastre sociale? Multe şi diverse ar fi întrebările cărora trebuie să le răspundă sociologii dar şi oamenii de ştiinţă din zona ştiinţelor naturale...

Ce legatură au toate acestea cu parcul mai sus menţionat? Are. Pentru că acest mic parc este un exemplu de "mariaj fericit" al ecologiei şi tradiţiei.

În perimetrul acestui parc administrat de Asociaţia Kogayon în parteneriat cu Romsilva coexistă numeroase elemente ale patrimoniului natural - habitate naturale, păduri virgine, numeroase specii ocrotite ale florei şi faunei, situri mineralogice şi paleontologice, peşteri - dar şi obiective de interes spiritual şi cultural-istoric: mânăstiri, schituri, arhitectură ţărănească tradiţională precum şi obiceiuri locale. 

 

Chiar în acest moment, în localitatea Horezu are loc Seminarul internaţional cu tema "Rolul culturii şi al tradiţiilor locale în conservarea naturii. Studiu de caz – Parcul Naţional Buila-Vânturariţa”. Seminarul ce a început la data de 31 iulie, va dura pînă pe 4 august şi are drept iniţiatori: EGEA Europa (Societatea Europeana de Geografie pentru studenţi şi tineri geografi), ASG (Asociaţia Studenţilor Geografi din Bucureşti) şi Asociaţia Kogayon.

Seminarul se adresează în exclusivitate studenţilor şi tinerilor geografi sau din domenii conexe ale geografiei (ecologie, biologie, chimie, fizică, s.a.), atât din România cât şi din centre universitare europene.

Cei 41 de participanti (iniţial se dorea a fi 50) au ocazia de a explora şi cunoaşte frumuseţile locale, pe care dealtfel, ar trebui să le cunoaştem şi noi: trovanţii ("pietrele care cresc") de la Costeşti, ceramica de Horezu, moaştele sfinte din mânăstiri, etc.

*

Amănunte despre Parcul Naţional Buila-Vânturariţa se găsesc şi într-un interesant articol de pe pagina Societăţii Române de Radiodifuziune.

Scuze şi mulţumiri

Iată că, după o pauză îndelungată de aproximativ doi ani, blogul Activistul Verde a reînviat!

Mai întâi de toate vreau să le prezint scuzele mele tuturor vizitatorilor, comentatorilor şi abonaţilor acestui blog pentru aceasta nedorită, îndelungată şi neanunţată "vacanţă". Evenimente şi factori aflaţi dincolo de voinţa mea au intervenit brusc şi m-au ţinut - în toţi aceşti ani - departe de tastatură şi de lumea online.

 În răgazurile pe care le-am avut spre a-mi citi mailurile am avut bucuria să constat că în absenţa mea, blogul era viu, creştea, hrănit de interesul şi curiozitatea cititorilor săi.

De aceea, dragi prieteni, sper că nu va părea un simplu gest de curtoazie dacă vă mulţumesc pentru aceasta. M-am bucurat cu adevărat pentru fiecare comentariu primit. Comentariile pertinente m-au inspirat, criticile mi-au dat de gândit iar laudele voastre au fost cele care mi-au susţinut moralul în lungul timp petrecut departe de lumea bloggingului.

Unii dintre voi mi-aţi scris aici sau pe email cerându-mi sfatul şi ajutorul în diverse probleme legate de subiectul blogului. Trebuie să recunosc că m-am simţit uşor măgulită de creditul pe care mi l-aţi acordat, dar în acelaşi timp, sincer întristată din pricină că nu v-am putut fi de nici un ajutor.

Oricum, păstrez ideile voastre în minte, şi promit că voi reveni pe viitor cu articole pe temele inspirate de voi, şi astfel poate, - cine ştie! - chiar dacă este prea târziu pentru a vă mai fi vouă de folos, le va folosi altora, aflaţi în aceeaşi situaţie.

În încheie, le mulţumesc abonaţilor mei pentru răbdarea pe care au avut-o aşteptând "reînfrunzirea" blogului, precum şi tuturor prietenilor mei de acasă şi din lume care m-au încurajat să merg înainte...