joi, 12 aprilie 2007

Mielul pascal

   

Poezia de mai jos ar putea fi "adoptată" de membrii mişcării pentru protecţia drepturilor animalelor, dar mai ales de reprezentanţii vegetarienilor...

Mielul pascal

                            de Elena Armenescu

Cum străbat eu totdeauna
cărările, am ajuns
spre cuprinsul necuprins şi
spre mielul pascal
pe care-l visez jucându-se cu mine,
pregătit de sacrificare
l-am văzut,
legat, zbirând, tot la mine căutând
ca spre scăpare,
miel pascal pe care
îl visez în săptămâna patimilor
cu burta sfâşiată
căruia-i văd maţele spânzurate
de degetele
celui care-i împlântase cuţitul
în jugulare.

cu ochi blânzi
de bunăvoie venea,
credea că se joacă
atunci când la moarte mergea,
neştiind
şi se juca aşa... ca într-o logodnă
cu floarea de măr,
se juca aşa...
ca atunci când mori
nevinovat, încredinţat
că treci printr-o livadă
înflorită-n Adevăr.

Doamne! Verbului mă rog acum
Şi Ţie-
Du-mă în altă împărăţie,
unde nu se îngăduie
să te înfrupţi
cu nevinovăţie!

în poiană aleasă, cu narcise şi ghiocei
visez totuşi trează
mielul pascal
jucându-se cu mine
şi cu puii de lei.

3 comentarii:

  1. Sacrificarea mieilor pentru a aduce ofrande zeilor mi se pare si mie un obicei... nu gasesc cuvantul. Crestinii au sustinut intotdeauna ca este simbolul dumnezeului incarnat si apoi sacrificat pentru pacatele omenirii, insa sunt surse care spun ca obiceiul ar proveni de la evrei, deci exista si inaintea crestinismului.

    RăspundețiȘtergere
  2. Sacrificarea mieilor este un act de cruzime inimaginabil. Avem pretentia ca am evoluat, ca am ajuns departe fata de stramosii nostri care aduceau ofrande zeilor. Suntem exact in acelasi punct. Nici nu vreau sa ma gandesc cum poti sa ucizi un pui de animal care te priveste atat de bland, care e ca un copil. Si asta doar pentru ca asa e traditia. Biserica sustine acest lucru, tocmai ea care ar trebui sa indemne la mila si compasiune. Cine mai crede ca Dumnezeu vrea astfel de jertfe? Si cine mai intelege insemnatatea Pastelui? Toata sarbatoarea inseamna numai comert, o masa mare- "asa se cade" si multa bautura. Se gandeste cineva la milioanele de copii care mor de foame, de malarie si SIDA? E trist ca ne credem spirituali fiindca mergem la Inviere si ucidem animale, pentru ca "asa e traditia".

    RăspundețiȘtergere
  3. ucidem animale ca sa le mancam.
    eu nu cred ca as putea renunta la produsele animale.
    Incerc totusi sa renunt la carnea din comert (din hipermarketuri, magazine), si cand mananc sa mananc doar ce vine de la tara. Se consuma animalele fara responsabilitate. cred ca ar trebui sa cautam un echilibru, si sa fim constienti de sursa din care vine carnea.
    Eu unul ma voi bucura de drobul de miel facut de mama>:)

    RăspundețiȘtergere

Salut prietene verde!

Eşti binevenit să comentezi despre cele verzi şi cele uscate din zona eco românească şi internaţională.

Lauda - câtă vreme nu e periere - dar şi critica - dacă nu vine să desfiinţeze - sunt binevenite.

Nu se va accepta însă poluarea cu spam şi intervenţiile necivilizate.

Mulţumim de înţelegere!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Comentarii pe Facebook